Persoana potrivită la locul şi momentul potrivit?

•19 Octombrie 2012 • 1 comentariu

Ana şi RalucaCred cu putere în sintagma “Persoana potrivită la locul şi momentul potrivit” şi că tot ce facem are un scop.

Acum mai bine de un an nu mi-aş fi închipuit că voi alege să ies din zona mea de confort, să nu-mi prezint licenţa la „timpul potrivit” şi să renunţ la un program de master care nu m-ar fi dus nicăieri pentru că nu ştiam unde vreau mai exact să ajung. M-am aruncat cu capul înainte şi m-am dedicat unei cauze, unui proiect total diferit faţă de cele în care mă implicasem până în acel moment – anume să organizez activităţi educaţionale pentru tineri cu dizabilităţi într-un orăşel micuţ din Republica Moldova. Nu ştiam la ce să mă aştept mai exact. Doar am simţit un impuls şi m-am lăsat ghidată de el. A fost un început bun, trebuie să recunosc, am învăţat ce înseamnă răbdarea şi să ai voinţa să îi asculţi pe ceilalţi, să le fii aproape. Am ajuns însă pe un alt drum, după o perioadă de şase luni. Am început să lucrez în cadrul unei organizaţii internaţionale alături de nişte oameni care m-au primit cu braţele deschise şi care au avut încredere în mine. Mi-au insuflat şi mie să am această încredere în mine. Nu cred că voi putea vreodată să îi răsplătesc pentru binele pe care mi l-au făcut. Asta înseamnă să ai încredere în cineva şi să-i oferi o şansă. În plus, uşa aceasta deschisă m-a ajutat să-mi dau seama încotro mă îndrept.

Schimbările au apărut atât la nivel profesional, cât şi la nivel personal. Am reuşit să îmi dau seama cine sunt eu cu adevărat şi ce vreau de la mine. Am descoperit cum reacţionează de fapt oamenii în diferite circumstanţe şi ce înseamnă cu adevărat prietenia. Însă cel mai important lucru pe care l-am conştientizat a fost că indiferent de locul unde ne-am născut, toţi suntem oameni şi trebuie să ai înţelegere faţă de aproapele tău, să încerci să îi cunoşti cultura şi să observi modul lui de a fi fără a-l judeca. Oamenii sunt frumoşi în felul lor, iar o lecţie pe care toată lumea trebuie să o înveţe este cum să fii tolerant. Din momentul în care aflii acest lucru, poţi observa schimbări în modul de a privi nu numai oamenii, ci viaţa.

Atunci când te decizi că vrei să faci voluntariat la nivel internaţional sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le iei în considerare.

Primul, şi cel mai important din punctul meu de vedere, este proiectul pe care îl alegi. Dacă nu lucrezi cu drag, cel mai probabil îți vei dori ca timpul să treacă mai repede, să poți să te întorci acasă. Un alt aspect ar fi locaţia – dacă poţi sau nu să te acomodezi într-un loc străin, să alegi un oraş mare sau unul mic. Perioada – pentru început, o perioadă de un an poate părea mult pentru un tânăr care de-abia a părăsit cercul obişnuinţei. Trebuie, de asemenea, să discutăm şi din perspectiva de a sta la o familie în gazdă – e adevărat că iniţial poate părea o idee foarte bună, prin prisma faptului că te poţi apropia de cineva care locuieşte în ţara gazdă şi care te poate ajuta să te acomodezi, să cunoşti cultura, obiceiurile, însă gradul de toleranţă trebuie să fie maxim. În momentul în care nu mai stai cu familia ta, dar stai la o familie străină cu propriile reguli, şi tu va trebui să te supui acelor reguli. De aceea, este foarte bine de subliniat că în cazul în care cineva îşi doreşte mai multă libertate… să stai la o familie în gazdă poate să nu fie o idee chiar atât de bună pentru că e posibil ca niciuna din părţi să nu deţină un nivel ridicat de toleranţă. Pe de altă parte, să stai într-un apartament cu voluntari este mai comod, poţi să aflii mai multe într-un timp scurt despre culturi diferite, însă te poate aduce în situaţia în care, după stagiul de voluntariat, să nu fi înţeles prea multe din cultura ţării gazde.

Ca voluntar, rolul tău în implementarea proiectului în care activezi este important. Chiar dacă munca prestată nu este remunerată, nu înseamnă că este lipsită de importanță sau că nu va fi apreciată. Calitatea muncii nu ține de remunerație, ci de gradul de implicare.

Nu toată lumea cochetează cu ideea de voluntariat, însă alegerea şi timpul pe care îl aloci proiectului trebuie respectat şi privit cu seriozitate atât de tine cât şi de persoanele cu care lucrezi. Acesta e unul din factorii care face diferenţa între un proiect reuşit şi unul mai puţin reuşit.

Acestea fiind spuse, eu recomand EVS ca fiind o experienţă de viaţă necesară fiecărui tânăr.

În urma stagiului de 1 an în Republica Moldova m-am dezvoltat atât pe plan personal cât şi pe plan profesional. Oamenii pe care i-am cunoscut, proiectele în care m-am implicat, faptul că a trebuit să mă descurc pe cont propriu departe de familie, de casă, că am lăsat în urmă zona mea de confort, m-au făcut să devin o persoană mult mai puternică şi să conştientizez atât punctele mele forte cât şi pe cele mai slabe – să încerc să îmi depăşesc limitele.

Pot spune că acest an a avut o influenţă mare asupra mea şi că m-a ajutat să mă maturizez şi să înţeleg care sunt priorităţile mele în viaţă, că trebuie să-mi respect principiile în orice context şi că respectul de fiecare dată trebuie să fie reciproc.

Anunțuri

Trei întrebări

•18 Octombrie 2012 • 1 comentariu

A mai trecut o lună. A fost destul de greu să-mi adun toate gândurile şi chiar să mă apuc să scriu despre stagiul de voluntariat din Republica Moldova.

Iniţial aveam o idee despre care discutasem cu o bună prietenă, Ilinca, şi anume să ţin un fel de „jurnal de bord”. Nu m-am ţinut de această idee. Am trecut printr-o perioadă extrem de intensă în care am preferat mai degrabă să trăiesc decât să scriu, dar ceea ce ştiu cu siguranţă este că a fost o experientă care m-a maturizat datorită multitudinii de situaţii prin care am trecut. Situaţii, locuri, oameni noi. Toate într-un singur an. Un an care ar fi putut să pară cât zece dacă stau să cântăresc bagajul de cunoştinţe cu care m-am întors. Şi spun acest lucru fără a încerca să par în vreun fel subiectivă.

Pe parcursul acestui an, am scris doar un singur articol în care am încercat să răspund cât mai succint la 3 întrebări de bază – spun de bază pentru că majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut m-au întrebat exact acelaşi lucru de fiecare dată:

1) Care sunt/au fost beneficiile mele în urma acestui stagiu de voluntariat?

2) De ce am ales tocmai Moldova?

3) De ce ar face o persoană voluntariat la nivel internaţional când, de exemplu, şi în România este nevoie de oameni motivaţi care să facă voluntariat şi care să lupte pentru o anumită cauză?

Voi împărtăşi răspunsul la aceste întrebări în articolele următoare. Dacă aveţi vreo idee, curiozitate… vă rog să o împărtăşiţi cu mine.

O seară frumoasă vă doresc!

Raluca

Gânduri în miez de noapte

•18 Septembrie 2012 • Lasă un comentariu

În curând se împlineşte un an de când nu am mai postat nimic pe blog. Cu toate acestea încă mă regăsesc aici printre rânduri şi mă reprezintă tot ceea ce am postat.

M-am gândit să revin, însă, cu o serie de articole despre stagiul de voluntariat la care am participat în perioada august 2011 – august 2012, în Republica Moldova. Astfel, voi încerca să răspund la câteva întrebări despre ce înseamnă să fii voluntar internaţional şi despre Serviciul European de Voluntariat. Pe curând!

Tudor Gheorghe – Octombrie

•24 Octombrie 2011 • Lasă un comentariu

Vrei să fii voluntar pentru SMURD?

•23 Martie 2011 • 3 comentarii

În perioada 26 martie – 15 mai 2011 (în weekend) poți deveni pentru câteva ore pe zi voluntar în campania “Nu lăsa distanța până la spital să devină incurabilă! Ajută-ne să scurtăm distanţe ca să prelungim vieţi!”, derulată de Fundația pentru SMURD și care-și propune să-i convingă pe cât mai mulți români să direcționeze 2% din impozitul pe venit pentru achiziţionarea unui avion medical pentru urgențe.

Deplasarea cu elicopterul SMURD depinde de condiţiile meteo şi tocmai de aceea nu este atât de eficient.

În cazul în care vrei să te implici în această campanie, găseşti mai multe detalii pe http://www.fundatiapentrusmurd.ro/ (Activitate – Voluntariat sau Sprijină SMURD).

Antonio Vivaldi ~Winter~

•25 Ianuarie 2011 • 4 comentarii

Relaţia dintre SUA şi Cuba

•14 Ianuarie 2011 • 2 comentarii

Povestea Cubei a fost mereu văzută ca o dramă a luptei pentru libertate şi a dorinţei de independenţă. Dominaţia spaniolă, care a durat timp de 400 de ani, şi influenţa continuă pe care a exercitat-o SUA, mai ales după războiul spaniolo-american din 1898, indică cei doi actori importanţi care au marcat destinul Cubei.

Sosirea lui Cristofor Columb, în 1492, pe teritoriul cubanez a fost momentul care a zdruncinat existenţa paşnică a populaţiei originale amerindiene[1] (Taino, Siboney şi Guanahatabey). El a iniţiat procesul colonizării spaniole, dar acesta va începe cu adevărat în 1511, o dată cu sosirea lui Diego Velazquez, primul guvernator şi fondatorul Havanei[2]. Existenţa plantaţiilor de zahăr, tutun, cafea şi cacao transformă Cuba într-o piesă importantă în cadrul imperiului colonial spaniol – escală pentru navele comerciale.

Începutul secolului al XIX-lea este marcat de schimbări. Majoritatea ţărilor din America Latină luptă peste a-şi dobândi independenţa. Cuba, însă, rămâne fidelă Spaniei datorită dependenţei celei dintâi în ceea ce priveşte comerţul, pentru protecţia oferită împotriva piraţilor britanici pe care bogăţia de resurse a acestei insule îi atrăgea şi nu în ultimul rând, pentru că se temea că va ajunge sub influenţa Statelor Unite ale Americii, care la sfârşitul secolului al XIX-lea domină scena latino-americană.

În 1868 are loc o rebeliune în Cuba, fapt ce a dus la „Războiul de zece ani”. La sfârşitul acestui conflict, Spania promite să acorde autonomie – numai că i-a luat nouă ani să poată duce la îndeplinire promisiunea făcută. Acţiunea a fost grăbită de Războiul de independenţă din 1895.

Victoria asupra Spaniei a lăsat un gust amar. Exact când lucrurile păreau să se îndrepte, SUA, interesată de intrarea Cubei în zona lor de influenţă, declară război Spaniei. Cuba devine protectorat – fapt ce permite staţionarea trupelor americane pe teritoriul acesteia. Recunoaşterea independenţei în 1902 a fost doar de faţadă.

Au urmat dictaturi succesive, până în 1959 când are loc revoluţia ce-l aduce la putere pe Fidel Castro. Acesta ajunge să fie considerat un ghimpe în coasta Statelor Unite. Liderul cubanez instaurează regimul comunist şi pune bazele unei reforme agrare, în urma căreia naţionalizează bunurile americane. Eisenhower, preşedintele american, impune un embargo economic parţial care exclude medicamentele şi hrana (1960). În acelaşi timp, aprobă un plan de acţiune împotriva Cubei prin care speră la răsturnarea lui Fidel Castro. Planul include: încetarea achiziţiilor de zahăr, oprirea livrărilor de petrol, continuarea embargoului asupra armelor şi organizarea unei forţe paramilitare care să invadeze insula şi să preia puterea.

Ca răspuns la embargo, Fidel Castro semnează un acord comercial cu URSS – ce stipulează schimbul între petrol şi zahăr. Rafinăriile americane refuză să proceseze petrolul sovietic şi, în consecinţă, sunt expropriate. SUA se simte jignită şi opreşte orice relaţie diplomatică pe care o avea cu Cuba. Guvernul american aprobă „Legea privind asistenţa străină”, prin care interzicea ajutorul către teritoriul cubanez – are un efect covârşitor: industria ajunge într-o stare critică, plantaţiile sunt compromise.

Castro cheamă poporul Americii Latine să se răscoale împotriva imperialismului SUA. Keneddy, succesorul lui Eisenhower, extinde restricţiile comerciale parţiale şi include toate importurile de produse specifice Cubei, chiar dacă erau fabricate în alte ţări. De asemenea, cere o izolare totală din partea celorlalte ţări ale Americii Latine. SUA, însă, nu se aşteaptă la supriza pe care Fidel Castro împreună cu URSS o pregăteşte[3]. Castro acceptă instalarea unor rachete sovietice pe teritoriul cubanez, probabil fiind conştient de faptul că poziţionarea sa este de o importanţă strategică foarte mare şi că astfel SUA s-ar simţi într-adevăr ameninţată. Există, de asemenea, posibilitatea ca însuşi liderul cubanez să fi cerut rachetele pentru    a-şi apăra regimul, dar de aici pornesc două întrebări: De ce nu a cerut instalarea unor rachete tactice (cu rază scurtă de acţiune)? Oare era conştient de faptul că Statele Unite  n-ar fi atacat Cuba, pentru că acest lucru ar fi dus direct la izolarea acesteia pe plan mondial şi la scindarea NATO?[4]. Putem fi, totuşi, induşi în eroare pentru că nu ştim cu exactitate intenţiile lui Fidel Castro. Se prea poate ca întreaga operaţiune să fi fost intenţionat observabilă, pentru ca SUA să afle că are de-a face cu un adversar pe măsură şi că oricând ameninţarea poate deveni fapt real[5].

Reacţia Statelor Unite a constat în a extinde embargoul şi mai mult – se închid toate drumurile către Cuba, iar tranzacţiile financiare şi comerciale ale cetăţenilor americani devin ilegale.

Totuşi, se spune că, dacă Kennedy n-ar fi fost asasinat pe 22 noiembrie 1963, ar fi încercat să negocieze cu liderul cubanez ridicarea embargoului. Acestuia nu-i convenea rolul important pe care îl joacă URSS în Cuba şi influenţa tot mai mare pe care o are asupra Americii Latine. Dar Kennedy moare, iar embargoul continuă.

Preşedinte este ales Lyndon Johnson. Fidel Castro se joacă cu nervii americanilor. Uneori aduce în discuţie faptul că încă există rachete sovietice pe teritoriul ţării sale, cu alte ocazii propune oferte de pace către SUA („metoda ameninţării – aplicaţie a potenţializării; aceasta constă în a realiza ceva nu executând acţiunea respectivă, ci prin crearea sau demonstrarea posibilităţii de a o efectua”[6] – procedeu economic; ameninţarea e mai puţin costisitoare). Aceasta nu doreşte să negocieze şi declară că refuză categoric ideea până când Cuba nu încetează să mai sprijine grupurile revoluţionare şi atâta timp cât există dependenţă directă faţă de URSS. Pentru a sublinia importanţa acestui fapt Organizaţia Statelor Americane solicită tuturor membrilor ruperea relaţiilor comerciale şi diplomatice cu statul Cuba  (1964).

În 1977 se produce o schimbare de atitudine din partea Statelor Unite. Jimmy Carter, preşedintele SUA, consideră că ar fi benefică o apropiere de Cuba. Deschide drumurile cu câteva condiţii: oprirea abuzurilor în ceea ce priveşte drepturile omului şi o rupere treptată a legăturii cu URSS. De asemenea, aprobă posibilitatea de a trimite bani rudelor şi apropiaţilor din Cuba.

Odată cu administaţia Reagan se revine la situaţia iniţială. Cuba simte mai mult ca oricând ostilitatea Americii, care suferă în orgoliul ei datorită înfrângerii din Golful Porcilor.

Tot datorită acestui orgoliu, Statele Unite n-a permis nici chiar în momentul colapsului sovietic să fie ridicat embargoul. Acesta doar îşi schimbă forma nu şi conţinutul în 1992, când este prezentat „Actul de democratizare al Cubei”, care susţine că atâta timp cât Cuba refuză democratizarea şi nu demonstrează că respectă drepturile omului, va exista mereu o reţinere din partea administraţiei americane şi vor exista repercusiuni.

ONU condamnă politica SUA în ceea ce priveşte Cuba şi amânarea procedeului de ridicare a embargoului. Alegeri au loc anual, dar ele nu se concretizează în niciun fel. Statele Unite doar declară că nu vor fi de acord cu procedura de eliminare a embargoului cât timp vor exista nereguli în privinţa drepturilor omului în Cuba. În plus, Barack Obama, omul de la care se aştepta o remediere a situaţiei, a declarat în 2010 că embargoul va fi extins până pe 14 septembrie 2011, acest lucru fiind în interesul naţional al SUA[7].

Care ar fi concluziile pe care le putem trage din cele precizate mai sus? Embargoul este un „mijloc de a asigura libertatea de mişcare a aparaturii proprii şi limitează libertatea de mişcare a adversarului”[8]. Cu siguranţă, însă, Statele Unite nu s-au aşteptat ca liderul cubanez Fidel Castro să reziste la putere o perioadă atât de îndelungată de timp. SUA l-a văzut pe Castro ca pe un obstacol temporar, uşor de înlăturat dar acesta a rezistat în fruntea statului timp de 49 de ani.

E adevărat că au existat abuzuri la adresa drepturilor omului, cenzura presei, lipsa alegerilor libere, a unor drepturi civile şi a scos în afara legii opoziţia, dar pentru cubanezi a fost un lider desăvârşit. Cu toate că a fost nevoit să traiască într-o sărăcie colectivizată, poporul l-a iubit şi încă îl iubeşte. El este admirat, în special, pentru că a luptat pentru reducerea analfabetismului şi, conform UNESCO, în Cuba există cea mai mică rată de analfabetism din America Latină. A oferit servicii de sănătate şi educaţie, gratuite şi de calitate. Este primul şef de stat care a primit de la OMS, în 1988, medalia „Sănătate pentru toţi”. Rata mortalităţii infantile este cea mai mică din regiune – toţi cubanezii primesc lapte gratuit până la şase ani. Aceste lucruri nu pot fi trecute cu vederea.

SUA a adoptat, conform Kotarbinski, „metoda cunctaţiei, metoda tărăgănării, joc al amânărilor” (p. 314) – în mod normal această amânare a atacului este mai profitabilă. În cazul de faţă pentru poporul cubanez, profitabil nu este cuvântul potrivit, iar pentru Statele Unite consider că embargoul este un eşec deoarece fraţii Castro încă deţin puterea în Cuba.

Mai există, într-adevăr, relaţii tensionate între SUA şi Rusia, însă ultima renegociere a acordului START, privind reducerea armelor strategice, arată că nu se mai poate trata relaţia dintre Statele Unite şi Cuba[9] prin prisma Războiului Rece.

Atunci cât timp va mai dura până când SUA va ridica embargoul impus Cubei?


[3] Kotarbinski, Tadeusz, Cap. 13, Tehnica Luptei, “Tratat despre lucrul bine făcut”, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 322

[4] Guzzini, Stefano, “Realism în politica internaţională”, Editura Institutul European, 2000, pp. 132-162

[5] Kotarbinski, Tadeusz, Cap. 13, Tehnica Luptei, “Tratat despre lucrul bine făcut”, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 319

[6] Kotarbinski, Tadeusz, Cap. 13, Tehnica Luptei, “Tratat despre lucrul bine făcut”, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 319

[8] Kotarbinski, Tadeusz, Cap. 13, Tehnica Luptei, “Tratat despre lucrul bine făcut”, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 302

[9] informaţie disponibilă accesând link-ul: http://www.politicsdaily.com/2010/08/24/ten-reasons-to-lift-the-cuba-embargo/

Alte materiale:

* Four Decades of Failure: The U.S Embargo against Cuba

http://www.cato.org/pub_display.php?pub_id=10921

* Cuba says U.S embargo has toughened under Obama

http://www.reuters.com/article/idUSTRE68E4FS20100915