Relaţia dintre SUA şi Cuba
Povestea Cubei a fost mereu văzută ca o dramă a luptei pentru libertate şi a dorinţei de independenţă. Dominaţia spaniolă, care a durat timp de 400 de ani, şi influenţa continuă pe care a exercitat-o SUA, mai ales după războiul spaniolo-american din 1898, indică cei doi actori importanţi care au marcat destinul Cubei.
Sosirea lui Cristofor Columb, în 1492, pe teritoriul cubanez a fost momentul care a zdruncinat existenţa paşnică a populaţiei originale amerindiene[1] (Taino, Siboney şi Guanahatabey). El a iniţiat procesul colonizării spaniole, dar acesta va începe cu adevărat în 1511, o dată cu sosirea lui Diego Velazquez, primul guvernator şi fondatorul Havanei[2]. Existenţa plantaţiilor de zahăr, tutun, cafea şi cacao transformă Cuba într-o piesă importantă în cadrul imperiului colonial spaniol – escală pentru navele comerciale.
Începutul secolului al XIX-lea este marcat de schimbări. Majoritatea ţărilor din America Latină luptă peste a-şi dobândi independenţa. Cuba, însă, rămâne fidelă Spaniei datorită dependenţei celei dintâi în ceea ce priveşte comerţul, pentru protecţia oferită împotriva piraţilor britanici pe care bogăţia de resurse a acestei insule îi atrăgea şi nu în ultimul rând, pentru că se temea că va ajunge sub influenţa Statelor Unite ale Americii, care la sfârşitul secolului al XIX-lea domină scena latino-americană.
În 1868 are loc o rebeliune în Cuba, fapt ce a dus la „Războiul de zece ani”. La sfârşitul acestui conflict, Spania promite să acorde autonomie – numai că i-a luat nouă ani să poată duce la îndeplinire promisiunea făcută. Acţiunea a fost grăbită de Războiul de independenţă din 1895.
Victoria asupra Spaniei a lăsat un gust amar. Exact când lucrurile păreau să se îndrepte, SUA, interesată de intrarea Cubei în zona lor de influenţă, declară război Spaniei. Cuba devine protectorat – fapt ce permite staţionarea trupelor americane pe teritoriul acesteia. Recunoaşterea independenţei în 1902 a fost doar de faţadă.
Au urmat dictaturi succesive, până în 1959 când are loc revoluţia ce-l aduce la putere pe Fidel Castro. Acesta ajunge să fie considerat un ghimpe în coasta Statelor Unite. Liderul cubanez instaurează regimul comunist şi pune bazele unei reforme agrare, în urma căreia naţionalizează bunurile americane. Eisenhower, preşedintele american, impune un embargo economic parţial care exclude medicamentele şi hrana (1960). În acelaşi timp, aprobă un plan de acţiune împotriva Cubei prin care speră la răsturnarea lui Fidel Castro. Planul include: încetarea achiziţiilor de zahăr, oprirea livrărilor de petrol, continuarea embargoului asupra armelor şi organizarea unei forţe paramilitare care să invadeze insula şi să preia puterea.
Ca răspuns la embargo, Fidel Castro semnează un acord comercial cu URSS – ce stipulează schimbul între petrol şi zahăr. Rafinăriile americane refuză să proceseze petrolul sovietic şi, în consecinţă, sunt expropriate. SUA se simte jignită şi opreşte orice relaţie diplomatică pe care o avea cu Cuba. Guvernul american aprobă „Legea privind asistenţa străină”, prin care interzicea ajutorul către teritoriul cubanez – are un efect covârşitor: industria ajunge într-o stare critică, plantaţiile sunt compromise.
Castro cheamă poporul Americii Latine să se răscoale împotriva imperialismului SUA. Keneddy, succesorul lui Eisenhower, extinde restricţiile comerciale parţiale şi include toate importurile de produse specifice Cubei, chiar dacă erau fabricate în alte ţări. De asemenea, cere o izolare totală din partea celorlalte ţări ale Americii Latine. SUA, însă, nu se aşteaptă la supriza pe care Fidel Castro împreună cu URSS o pregăteşte[3]. Castro acceptă instalarea unor rachete sovietice pe teritoriul cubanez, probabil fiind conştient de faptul că poziţionarea sa este de o importanţă strategică foarte mare şi că astfel SUA s-ar simţi într-adevăr ameninţată. Există, de asemenea, posibilitatea ca însuşi liderul cubanez să fi cerut rachetele pentru a-şi apăra regimul, dar de aici pornesc două întrebări: De ce nu a cerut instalarea unor rachete tactice (cu rază scurtă de acţiune)? Oare era conştient de faptul că Statele Unite n-ar fi atacat Cuba, pentru că acest lucru ar fi dus direct la izolarea acesteia pe plan mondial şi la scindarea NATO?[4]. Putem fi, totuşi, induşi în eroare pentru că nu ştim cu exactitate intenţiile lui Fidel Castro. Se prea poate ca întreaga operaţiune să fi fost intenţionat observabilă, pentru ca SUA să afle că are de-a face cu un adversar pe măsură şi că oricând ameninţarea poate deveni fapt real[5].
Reacţia Statelor Unite a constat în a extinde embargoul şi mai mult – se închid toate drumurile către Cuba, iar tranzacţiile financiare şi comerciale ale cetăţenilor americani devin ilegale.
Totuşi, se spune că, dacă Kennedy n-ar fi fost asasinat pe 22 noiembrie 1963, ar fi încercat să negocieze cu liderul cubanez ridicarea embargoului. Acestuia nu-i convenea rolul important pe care îl joacă URSS în Cuba şi influenţa tot mai mare pe care o are asupra Americii Latine. Dar Kennedy moare, iar embargoul continuă.
Preşedinte este ales Lyndon Johnson. Fidel Castro se joacă cu nervii americanilor. Uneori aduce în discuţie faptul că încă există rachete sovietice pe teritoriul ţării sale, cu alte ocazii propune oferte de pace către SUA („metoda ameninţării – aplicaţie a potenţializării; aceasta constă în a realiza ceva nu executând acţiunea respectivă, ci prin crearea sau demonstrarea posibilităţii de a o efectua”[6] – procedeu economic; ameninţarea e mai puţin costisitoare). Aceasta nu doreşte să negocieze şi declară că refuză categoric ideea până când Cuba nu încetează să mai sprijine grupurile revoluţionare şi atâta timp cât există dependenţă directă faţă de URSS. Pentru a sublinia importanţa acestui fapt Organizaţia Statelor Americane solicită tuturor membrilor ruperea relaţiilor comerciale şi diplomatice cu statul Cuba (1964).
În 1977 se produce o schimbare de atitudine din partea Statelor Unite. Jimmy Carter, preşedintele SUA, consideră că ar fi benefică o apropiere de Cuba. Deschide drumurile cu câteva condiţii: oprirea abuzurilor în ceea ce priveşte drepturile omului şi o rupere treptată a legăturii cu URSS. De asemenea, aprobă posibilitatea de a trimite bani rudelor şi apropiaţilor din Cuba.
Odată cu administaţia Reagan se revine la situaţia iniţială. Cuba simte mai mult ca oricând ostilitatea Americii, care suferă în orgoliul ei datorită înfrângerii din Golful Porcilor.
Tot datorită acestui orgoliu, Statele Unite n-a permis nici chiar în momentul colapsului sovietic să fie ridicat embargoul. Acesta doar îşi schimbă forma nu şi conţinutul în 1992, când este prezentat „Actul de democratizare al Cubei”, care susţine că atâta timp cât Cuba refuză democratizarea şi nu demonstrează că respectă drepturile omului, va exista mereu o reţinere din partea administraţiei americane şi vor exista repercusiuni.
ONU condamnă politica SUA în ceea ce priveşte Cuba şi amânarea procedeului de ridicare a embargoului. Alegeri au loc anual, dar ele nu se concretizează în niciun fel. Statele Unite doar declară că nu vor fi de acord cu procedura de eliminare a embargoului cât timp vor exista nereguli în privinţa drepturilor omului în Cuba. În plus, Barack Obama, omul de la care se aştepta o remediere a situaţiei, a declarat în 2010 că embargoul va fi extins până pe 14 septembrie 2011, acest lucru fiind în interesul naţional al SUA[7].
Care ar fi concluziile pe care le putem trage din cele precizate mai sus? Embargoul este un „mijloc de a asigura libertatea de mişcare a aparaturii proprii şi limitează libertatea de mişcare a adversarului”[8]. Cu siguranţă, însă, Statele Unite nu s-au aşteptat ca liderul cubanez Fidel Castro să reziste la putere o perioadă atât de îndelungată de timp. SUA l-a văzut pe Castro ca pe un obstacol temporar, uşor de înlăturat dar acesta a rezistat în fruntea statului timp de 49 de ani.
E adevărat că au existat abuzuri la adresa drepturilor omului, cenzura presei, lipsa alegerilor libere, a unor drepturi civile şi a scos în afara legii opoziţia, dar pentru cubanezi a fost un lider desăvârşit. Cu toate că a fost nevoit să traiască într-o sărăcie colectivizată, poporul l-a iubit şi încă îl iubeşte. El este admirat, în special, pentru că a luptat pentru reducerea analfabetismului şi, conform UNESCO, în Cuba există cea mai mică rată de analfabetism din America Latină. A oferit servicii de sănătate şi educaţie, gratuite şi de calitate. Este primul şef de stat care a primit de la OMS, în 1988, medalia „Sănătate pentru toţi”. Rata mortalităţii infantile este cea mai mică din regiune – toţi cubanezii primesc lapte gratuit până la şase ani. Aceste lucruri nu pot fi trecute cu vederea.
SUA a adoptat, conform Kotarbinski, „metoda cunctaţiei, metoda tărăgănării, joc al amânărilor” (p. 314) – în mod normal această amânare a atacului este mai profitabilă. În cazul de faţă pentru poporul cubanez, profitabil nu este cuvântul potrivit, iar pentru Statele Unite consider că embargoul este un eşec deoarece fraţii Castro încă deţin puterea în Cuba.
Mai există, într-adevăr, relaţii tensionate între SUA şi Rusia, însă ultima renegociere a acordului START, privind reducerea armelor strategice, arată că nu se mai poate trata relaţia dintre Statele Unite şi Cuba[9] prin prisma Războiului Rece.
Atunci cât timp va mai dura până când SUA va ridica embargoul impus Cubei?
[1] http://www.historyofcuba.com/history/oriente/tainos.htm
[2] http://www.historyofcuba.com/history/havana/early.htm
[3] Kotarbinski, Tadeusz, Cap. 13, Tehnica Luptei, “Tratat despre lucrul bine făcut”, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 322
[4] Guzzini, Stefano, “Realism în politica internaţională”, Editura Institutul European, 2000, pp. 132-162
[5] Kotarbinski, Tadeusz, Cap. 13, Tehnica Luptei, “Tratat despre lucrul bine făcut”, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 319
[6] Kotarbinski, Tadeusz, Cap. 13, Tehnica Luptei, “Tratat despre lucrul bine făcut”, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 319
[7] Informaţie disponibilă accesând link-ul: http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2010/09/02/presidential-memorandum-continuation-authorities-under-trading-with-enem
[8] Kotarbinski, Tadeusz, Cap. 13, Tehnica Luptei, “Tratat despre lucrul bine făcut”, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p. 302
[9] informaţie disponibilă accesând link-ul: http://www.politicsdaily.com/2010/08/24/ten-reasons-to-lift-the-cuba-embargo/
Alte materiale:
* Four Decades of Failure: The U.S Embargo against Cuba
http://www.cato.org/pub_display.php?pub_id=10921
* Cuba says U.S embargo has toughened under Obama
http://www.reuters.com/article/idUSTRE68E4FS20100915
